
Lucruri cu adevarat importante!
aprilie 30, 2009O sa vorbesc despre lucrurile cu adevarat importante pentru mine, sau sa nu zic neaparat lucruri – poate despre persoane, obiecte, diverse “chestiuni” de care-mi amintesc cu placere si ma fac sa zambesc doar gandindu-ma la ele.
Imi amintesc cu drag de serile cand stateam in pat cu sora mea si mama ne aducea zahar ars. O bunatate. Am si acum in minte conturat momentul cand venea cu el in lingurita la care rodeam de zor minute bune.
Imi amintesc o seara cand am dormit in aceeasi camera cu frate-meu si dupa minute intregi in care-mi povestea ceva (de o gagica probabil) imi zice (eu pe jumatate adormita, cu o ureche incercam sa il ascult si cu cealalta trageam spre taramul viselor ) ”- hai nu ma mai tine de vorba ca vreau sa ma culc” – e un porc, da stiu, dar si el… mi-a zis ca sunt o vaca.
Imi amintesc primul sarut — proptit de gard cum m-a cuprins cu mainile si m-a sarutat — n-a fost deloc cum imi imaginam ca o sa fie, cum citeam p-atunci sau auzeam in stanga si-n dreapta, dar am trait-o si-mi amintesc cu drag.
Imi amintesc de dimineata cand a trebuit sa ne intalnim, septembrie mai exact … mi-am tras fericita pantalonii, o geaca , m-am incaltat si m-am indreptat spre parc.. era atat de frig si urat afara si cu toate astea mi-a tinut de cald – prezenta lui, vorbele lui… chiar si tacerea dintre noi. Pastrez si acum amintire poza de la el si ma mai uit din cand in cand la ea, zambesc si -mi amintesc, e placut sa stii ca undeva.. acolo.. oricat de departe ar fi.. cineva te iubeste si se gandeste la tine. E placut sa stii ca acolo o sa ai mereu un prieten.
Imi amintesc cand am dansat si ma tinea in brate, m-a luat de mana si-mi doream sa ma sarute.
Imi amintesc un “te iubesc” spus cand stateam in pat.. si ma gandesc si acum daca a fost sau nu adevarat..
Multe lucruri mi le amintesc cu drag, dar sunt si lucruri sau mai bine zis oameni pe care ii urasc, stiu ca nu trebuie sa fac asta, dar cu mana pe inima o spun “II URASC”. Sunt oameni de care ma bucur ca am scapat, au fost in trecut si acolo vor ramane. Imi amintesc ca m-au facut sa sufar atunci.. si acum rad cand ma gandesc cat de fraieri suntem cateodata si cata importanta acordam unora care nu merita nici un scuipat! Deci nu ii scuip, inghit in sec… si viata merge mai departe.
Iubesc plantele, iubesc animalele, iubesc lucrurile mici si dragute, iubesc toamna cand cad frunzele, iubesc picaturile calde de ploaie, iubesc lumina care-mi trece noapte prin geam, iubesc ciocolata, iubesc totul din jurul meu si persoanele care-mi fac mai frumoasa viata.
